O singură companie se află în acest moment pe lista firmelor agreate de către Primăria Arad pentru asflatarea gropilor din oraş, apărute în carosabil sau pe trotuare, ca urmare a lucrărilor care necesită spargerea asfaltului.

Lista rămâne deschisă, iar pentru a ajunge acolo, companiile trebuie să îndeplinească o serie de condiţii. Până în acest moment, doar o singură companie şi-a făcut loc pe listă, aşa că toate firmele care execută lucrări ce necesită săpături trebuie să apeleze la această companie, pentru a reduce drumurile la starea iniţială.

Lista a apărut după ce municipalitatea s-a săturat să repare drumurile în urma unor companii care aveau lucrări care necesitau spargerea carosabilului, aşa că autoriăţile au modificat regulamentul de acordare a avizelor. Ca să primească dreptul de a efectua asmenea lucrări, companiile trebuie să prezinte contracte încheiate cu firme de pe lista cu companiile agreate care să dovedeacă faptul că pot readuce drumurile la starea de dinaintea săpăturilor.

Rămâne de văzut cum singura firmă se va descurca să repare drumurile în temern de 72 de ore, aşa cum prevede regulamentul impus de către municipalitate.