Echipa de volei masculin Banatul Caransebeş are asigurat postul de libero pentru sezonul următor. Gugulanii au ajuns la un acord cu sârbul Srdjan Pantelic. Acesta a evoluat în ultimul sezon pentru Dinamo Bucureşti, formaţie alături de care a evoluat în Cupa CEV şi a terminat pe poziţia a patra în clasamentul diviziei A1.

Pentru Pantelic, 26 ani şi 1.85 metri, Banatul Caransebeş va fi al treiela club din carieră, el mai evoluând şi în ţara natală, pentru Radnicki Kragujevac.
Vă amintesc, până în acest moment, au mai semnat cu Banatul Caransebeş trăgătorii secunzi Igor Merkushev (Ucraina) şi Fred Texeira (Brazilia).

Cu Pantelic ne-am înţeles. Este jucătorul nostru. Până la finalul săptămânii, sperăm să anunţăm că ne-am înţeles cu încă doi bulgari, a spus preşedintele Banatului, Cristian Stepanescu, pentru Radio Timişoara.

Postul de libero rămăsese deficitar după plecarea unui alt jucător de origine sârbă, Vladimir Jovic. În acest moment, posturile de centru şi fals au rămas neacoperite în echipa antrenată de Valentin Pereu.

Reunirea gugulanilor este programată la data de 20 august.