Sindicaliştii din administraţia publică din România, aparţinând Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Locală (SED LEX), Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Publică (PUBLISIND) şi Federaţiei Sindicatelor Pro Administraţie din România (FSPAR), strâng semnături pentru intrarea în grevă generală, a declarat, luni, vicepreşedintele FSPAR şi preşedinte al Sindicatului Judeţean ”Ştefan cel Mare” din cadrul Primăriei Suceava, Lucian Cuseac.

El a spus că data grevei generale va fi stabilită în momentul în care va exista numărul legal de semnături pentru organizarea unei astfel de acţiuni.

Potrivit lui Cuseac, cele patru sindicate, în numele membrilor pe care îi reprezintă, îşi exprimă ”profunda indignare şi nemulţumire faţă de tratamentul sfidător şi discriminatoriu pe care guvernanţii îl manifestă în raport cu angajaţii din administraţia şi instituţiile publice locale”.

Cuseac a spus că liderii celor patru sindicate consideră că, prin adoptarea OUG nr.27/30 iunie 2015, se demonstrează încă o dată ”batjocura faţă de această categorie de personal” căreia autoritatea publică îi poate stabili o creştere salarială de până la 12%, dar aceasta este condiţionată de încadrarea cheltuielilor de personal în limita bugetului aprobat, cumulativ cu încadrarea acestora în limita plafonului de cheltuieli de personal repartizat conform prevederilor legale, adică la nivelul anului 2014.

”Această creştere salarială poate fi acordată în situaţia în care se vacantează posturi prin plecarea personalului sau se reduce numărul de personal din administraţia publică locală, care şi aşa este mult sub cel prevăzut de normele legale. Acest fapt este invocat şi în preambulul actului normativ, printre motivele adoptării ordonanţei fiind şi lipsa acută de personal din administraţia locală pusă pe seama nivelului scăzut al salariilor din acest domeniu”, a spus Cuseac.

În opinia liderilor celor patru sindicate, respectarea cumulativă pentru angajaţii din administraţia locală a celor două
condiţii menţionate anterior, conduce, în fapt, la neaplicarea creşterilor salariale, ceea ce vine în contradicţie cu motivele stipulate în preambulul ordonanţei, potrivit cărora neadoptarea actului normativ conduce la menţinerea discriminărilor existente între anumite categorii de salariaţi, iar cu atât mai mult imposibilitatea punerii lui în aplicare duce la creşterea acestor discriminări.

”Practic, adoptarea OUG nr.27/2015 a creat un haos şi mai mare în administraţia publică locală. Acest act normativ poate fi pus în aplicare de către instituţiile administraţiei publice locale doar dacă Ministerul Finanţelor majorează plafonul de cheltuieli cu 12%”, a arătat Cuseac.

Totodată, reprezentanţii celor patru federaţii au arătat că, pe 19 iunie 2015, au trimis o notificare Guvernului prin care au solicitat convocarea procedurii de conciliere, în conformitate cu Legea nr.62/2011, înaintând o listă de revendicări.

Sindicatele cer corelarea prevederilor Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice cu legislaţia specifică funcţiei publice şi legislaţia muncii; punerea în aplicare a acesteia în regim de urgenţă în anul 2015; reacordarea drepturilor suspendate (plata orelor suplimentare, premii, salarii de merit) şi a drepturilor abrogate (al -13-lea salariu şi prima de vacanţă); deblocarea nivelului de salarizare în plată pentru funcţii similare de la nivelul treptei trei de salarizare din 2010; acordarea tichetelor de masă şi a tichetelor de vacanţă (tichetele de vacanţă pentru administraţia publică locală pot fi acordate doar dacă va fi modificată OUG nr.83/2014); dreptul la negociere colectivă prin eliminarea art.138 din Legea dialogului social nr.62/2010.