Şefii de stat şi de guvern ai celor 19 ţări din zona euro, care s-au reunit ieri la Bruxelles,trebuie să decidă dacă sunt sau nu îndeplinite condiţiile pentru începerea negocierilor cu Atena privind un nou program de asistenţă financiară de la creditorii internaţionali, al treilea program de acest fel în ultimii cinci ani.

Martin Schultz, președintele Parlamentului European spunea aseară: „Nu este ușor, dar cred că putem ajunge la un compromis astăzi. Premierul grec Alexis Tsipras, a declarat ca un acord între Grecia şi partenerii săi europeni este posibil dacă ‘toate părţile doresc acest lucru’, Pentru a putea începe negocierile pentru un nou program, miniştrii de Finanţe din zona euro vor ca Grecia să modifice TVA şi sistemul de pensii, să extindă baza de impozitare pentru a creşte veniturile la buget şi să crească independenţa Oficiului naţional de statistică (Elstat).

Cancelarul german Angela Merkel a declarat duminică, la sosirea la summitul zonei euro de la Bruxelles, că ”nu va exista un acord cu orice preţ” pentru salvarea Greciei, și că ia in calcul un Grexit temporar, de 5 ani.

In schimb,”Franţa va face totul pentru ajungerea la un acord care să-i permită Greciei să rămână în zona euro”, a spus şeful statului francez, care a exclus opţiunea, avansată de Germania, privind o ieşire temporară a Greciei din zona euro.
Atena a solicitat recent un nou ajutor financiar – estimat la circa 74 de miliarde de euro pe trei ani – şi a propus finalizarea unui program de reforme ambiţios.

Unele state din zona euro susţin că planul de reforme al Greciei ar trebui să fie mai substanţial pentru a fi credibil.

Dintre celelalte 18 state din zona euro (înafara Greciei), zece s-au arătat sceptice faţă de noile propuneri ale Atenei. Cele mai intransigente se dovedesc a fi Germania, Austria, Finlanda şi statele baltice.

O decizie este așteptată în cursul acestei dimineți.