Miercuri, 1 iulie 2015, la Palatul Elisabeta a avut loc, în prezenţa Alteţelor Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu, o seară dedicată Conferinţei Internaţionale Media 2020 – Bringing Media to the Future, organizată la Bucureşti de Radio România şi de Uniunea Audiovizualului Asia-Pacific.

Cu acest prilej a fost încheiat un protocol de colaborare între Casa Majestăţii Sale Regelui Mihai şi Societatea Română de Radiodifuziune ce prevede recunoaşterea reciprocă a legitimităţii, utilităţii şi notorietăţii, precum şi cooperarea între cele două instituţii.

Documentul a fost semnat, în Sala Regilor, în prezenţa Alteţelor Lor Regale, de către domnul Ovidiu Miculescu, Preşedinte Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune şi domnul Ion Tucă, director al Casei Majestăţii Sale Regelui Mihai.

Cele două părţi vor colabora în continuare pentru desfăşurarea unor evenimente găzduite de cele două instituţii, pentru promovarea acestora şi pentru dezvoltarea unor proiecte comune.

La dineul oferit de Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu au participat profesionişti mass-media din Statele Unite ale Americii, Australia, Japonia, India, Thailanda, Malaezia, Sri Lanka, Myanmar, Arabia Saudită, Pakistan, Iran, Marea Britanie, Germania, Olanda, Italia, Vatican, Irlanda, Austria, Ungaria, Turcia şi România, prezenţi la Bucureşti cu prilejul Conferinţei Internaţionale Media 2020 – Bringing Media to the Future.

Conferinţa Internaţională Media 2020 – Bringing Media to the Future a avut loc în zilele de 30 iunie – 1 iulie, fiind primul eveniment de acest gen organizat de Uniunea Audiovizualului Asia-Pacific în Europa. Conferinţa a abordat modul în care mass-media va evolua în următorii cinci ani. La eveniment au luat parte manageri din industria media, jurnalişti, producători, specialişti în platforme radio digitale şi reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale media de pe patru continente: Europa, Asia, America şi Australia.