Combinatul siderurgic din Galaţi a pus în funcţiune, după finalizarea ultimelor teste, o staţie pentru uscarea şi reţinerea la sursă a şlamului de la oţelărie, ca parte a programului de protecţie a mediului şi reducere a consumului de materii prime, a anunţat joi directorul de comunicare al companiei, Dorian Dumitrescu.

Potrivit acestuia, tehnologia de ultimă generaţie, în valoare de 1,8 milioane euro, va permite combinatului să reintroducă în producţie cel puţin 26.000 de tone de şlam uscat pe an, ca materie primă, dar şi să scadă consumul de apă cu 400 m3 /oră. Proiectul a fost realizat în colaborare cu o companie specializată care va opera echipamentul şi va conduce acest proces tehnologic.

‘Investiţia are un impact pozitiv asupra mediului şi ne permite, în acelaşi timp, să reducem costurile combinatului, prin creşterea eficienţei economice. Noua tehnologie reciclează şlamul, îl reintroduce în procesul de producţie şi – astfel – contribuie la reducerea consumului de materii prime şi de apă. Şi prin acest proiect, combinatul îşi continuă strategia de creştere a eficienţei operaţiunilor şi a competitivităţii, ca parte a Programului de Transformare ARC 2015+’, a declarat directorul general al companiei gălăţene, Bruno Ribo.

Noul echipament reduce suspensiile solide din apa evacuată în iazul tehnologic Mălina, recuperează şlamul rezultat în urma purificării gazului şi îl utilizează, ca produs secundar, în procesul de aglomerare.

‘Având în vedere că şlamul conţine 45% fier, staţia pentru reţinerea şlamului reduce consumul de minereu de fier al combinatului şi permite reutilizarea apei obţinută din procesul de retenţie a acestuia. În acelaşi timp, datorită poziţionării echipamentului în apropierea bazinelor decantoare, va fi redus consumul de combustibil necesar transportării şlamului’, a spus Dorian Dumitrescu.

Radio Iasi