Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită pe 15 ianuarie, odată cu ziua poetului Mihai Eminescu, este celebrată de Editura Casa Radio prin două evenimente editoriale speciale.

Editura Casa Radio vă invită joi, 15 ianuarie, de la ora 18:30, la Ceainăria Cărtureşti Verona, din Strada Arthur Verona nr. 13-15, la o audiţie specială Tudor Vianu şi la o dezbatere despre importanţa personalităţii acestuia pentru cultura română pornind de la dublul CD Tudor Vianu, Cum se scrie o carte. Conferinţe radiofonice, recent apărut la Editura Casa Radio, în colecţia Lecturi pe întuneric. La dezbatere vor participa criticul şi teoreticianul literar Carmen Muşat, Vlad Alexandrescu, istoric al ideilor şi profesor la Universitatea Bucureşti, criticul literar George Neagoe şi Luigi Bambulea, critic şi eseist. Aceştia vor prezenta noi aspecte din activitatea ultimul mare cărturar român – Tudor Vianu, profesor, critic, estetician, filosof al culturii…

Audiobook-ul Tudor Vianu, Cum se scrie o carte. Conferinţe radiofonice reprezintă un eveniment editorial absolut. Cele două CD-uri conţin 11 conferinţe radiofonice istorice din Arhivele Radio România, înregistrări realizate între 1955 şi 1964 de Tudor Vianu. În aceste studii radiofonice Vianu i-a analizat pe Mihai Eminescu, George Coşbuc, Tudor Arghezi, Nicolae Labiş, Cervantes, Goethe, Victor Hugo, Shakespeare, iar audiobook-ul dezvăluie şi o altă ipostază, mai puţin cunoscută a profesorului, cea de poet. Difuzat în premieră în seara zilei de 26 aprilie 1964, poemul Shakespeare avea să fie ultima înregistrare radiofonică a lui Tudor Vianu. O lună mai târziu, pe 21 mai, cărturarul se stingea din viaţă. Se încheia astfel o activitate radiofonică de 35 de ani. Începând din 1929, Tudor Vianu a susţinut la microfonul radioului public peste 100 de conferinţe.

„Cele 11 conferinţe şi poemul Shakespeare, citite la Radio România, între 1955 şi 1964, dezvăluie trăsăturile unui spirit umanist, înrudit cu seniorii criticii socio-literare de astăzi: M.H. Abrams, George Steiner sau Harold Bloom. Glasul profesorului sună plin, uneori cu infuzii oraculare la pasaje extrase din opere, şi totdeauna cu accente bine calibrate asupra explicaţiilor, a interogaţiilor, a problematizărilor şi a controverselor. Ultima silabă este (de)stinsă, ca şi cum faptelor nu le-ar trebui demonstraţii. Vorbitorul îşi îmbracă monologul într-un simpozion cu trecutul şi prezentul…” (George Neagoe, Proba magistraturii. Cum se vorbeşte despre cărţi, fragment din booklet).

Partener media: Radio România Cultural.

* * *

Editura Casa Radio marchează Ziua Culturii Naţionale şi prin lansarea primului compact-disc realizat de Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal. Evenimentul va avea loc pe 15 ianuarie, ora 20:30, în foaierul Ateneului Român, la finalul concertului susţinut, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, de Orchestra Română de Tineret aflată sub conducerea dirijorului Cristian Mandeal. Domnia sa şi violoncelistul Marin Cazacu – fondator al reputatului ansamblu, vor participa la lansarea albumului.

Compact-discul cuprinde o selecţie de piese remarcabile, pentru orchestră mare, din repertoriul românesc, creaţii ale lui George Enescu, Theodor Rogalski, Constantin Silvestri, Ion Dumitrescu, Béla Bartók şi Grigoraş Dinicu.

După cum evidenţia muzicologul Oltea Şerban-Pârâu în prezentarea albumului, prin aceste înregistrări, realizate în 2012 la Radio România, „dirijorul Cristian Mandeal îşi vede răsplătită insistenţa asupra detaliului, ca parte a unui întreg plin de distincţie şi personalitate. (…) Orchestra Română de Tineret a ajuns în doar şase ani să devină nu doar un loc de întâlnire a celor mai talentaţi şi valoroşi tineri muzicieni români, ci un loc în care excelenţa artistică reprezintă motorul motivaţional principal al tuturor muzicienilor.”

Dirijor permanent al Orchestrei Române de Tineret, Cristian Mandeal a colaborat cu orchestre de prestigiu din toată lumea şi cu solişti de renume. A fost Director Artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional George Enescu, ediţiile 2001 şi 2003. A realizat numeroase înregistrări pe compact-discuri şi discuri LP cu muzică de operă, simfonică şi de film. Începând din 2005, Cristian Mandeal a devenit dirijor principal invitat al Orchestrei Hallé din Manchester.

Iniţiat de Marin Cazacu, proiectul Orchestra Română de Tineret – spirit enescian şi tradiţie europeană, unde sunt selectaţi cei mai buni tineri muzicieni din întreaga ţară, a debutat în 2008, la Sinaia, ca rezultat al necesităţii racordării tinerei generaţii de muzicieni români la exigenţele şi aspiraţiile artistice europene. Prin strădaniile fondatorului său, violoncelistul Marin Cazacu, şi a dirijorului permanent Cristian Mandeal, Orchestra Română de Tineret a ajuns în câţiva ani la un nivel artistic de excepţie, devenind în 2011 membră a Federaţiei Europene a Orchestrelor Naţionale de Tineret (EFNYO). La ultima sa apariţie internaţională, în iunie 2014, orchestra a triumfat pe scena Filarmonicii din Berlin în cadrul Festivalului Young Euro Classic.

Din luna mai 2014, activităţile Orchestrei Române de Tineret sunt organizate de Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română, al cărui manager este Marin Cazacu.

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

Mai multe detalii pe www.edituracasaradio.ro