Printre cei patru câștigători- doi bursieri ai Consiliului European al Cercetării.

Profesorul Artur Avila, francez de origine braziliană, director al Centrului Național de Cercetare Științifică și Martin Hairer, un austriac cercetător la Universitatea Warwick din Marea Britanie sunt cei doi bursieri ai Consiliului European al Cercetării care au primit ieri cel mai important premiu din domeniul matematicii: medalia Fields.
Distincția le-a fost acordată pentru munca dedicată sistemelor dinamice și probabilității, și analizei stocastice.
Comisarul european pentru Cercetare, Inovare și Știință, Máire Geoghegan-Quinn, a transmis prin vocea purtătorului său de cuvânt:

„Acest premiu ii recompenseaza astazi pe doi dintre matematicienii care lucreaza in Europa si care sunt sustinuti de Consiliul European pentru Cercetare. Acesta este inca un semn ca ERC a devenit o referinta a UE in cautare de cercetare si inovare de inalta calitate”.

Ceilalti doi matematicieni medaliați sunt Prof. Manjul Barghava și Prof. Maryam Mirzakhani, aceasta fiind și prima femeie din istorie care a obţinut acest premiu.
Câștigătorii au fost anunțați la reuniunea anuală a Congresului Internațional de matematică ce a început ieri la Seul.
Medalia Fields se acordă din 1936, o dată la 4 ani, unui număr de maxim patru matematicieni cu vârsta sub 40 de ani.
Inițiatorul premiului este un canadian, matematicianul John Charles Fields, a cărui avere a fost lăsată moștenire știintei.