30 de oameni de afaceri din Landul Bavaria, însotiţi de un reprezentant al Ministerului Economiei din acest land german, alături de reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ în sistem profesional şi de reprezentanţi ai Consulatului German de la Sibiu s-au întâlnit cu reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene din Braşov.
Vizita oamenilor de afaceri germani a fost organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Româno – Germană şi de Clubul Economic German, spune Werner Braun.
Hans Schleicher, şeful delegaţiei bavareze şi director al Ministerului Bavarez pentru Economie şi Medii, Energie şi Tehnologie a spus că „Scopul vizitei sunt relaţiile economice şi de afaceri între Landul Bavaria şi Braşov, unde există posibilităţi foarte multe de colaborare, în domeniile mecanică, electronică, aeronautică şi industria aerospaţială.
Totodată, protocolul încheiat între municipalităţile Braşov şi Nurnberg, în vederea înfrăţirii celor două oraşe, este o oportunitate extraordinară atât pentru Braşov, cât şi pentru Bavaria, în mod special pentru colaborarea la nivel universitar şi al institutelor de cercetare.
Nu în ultimul rând, oficialul bavarez a precizat că, în calitate de organizator al Târgului Internaţional din Nurnberg, va sprijini Braşovul pentru a deveni cel mai important oraş din România în organizarea de târguri internaţionale.
Primarul George Scripcaru speră ca numărul companiilor germane care vor să investească la Braşov să crească în continuare.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Mihai Pascu, prezent la întâlnirea cu delegația bavareză, a precizat că se conturează o nouă mare investiţie bavareză care ar putea fi realizată în judeţ, o fabrică de arcuri.
Delegația bavareză s-a arătat interesată și de data la care va fi finalizat Aeroportul de la Ghimbav, foarte necesar atât oamenilor de afaceri germani cât și firmelor germane din județul Brașov.