În prezent, mai mult de jumătate din populația asigurată din Uniunea Europeană deține deja un astfel de card, spune purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Jonathan Todd:

Aproape 200 de milioane au carduri europene de sănătate. În 2013, numărul acestora este cu 8 milioane, adică 4% mai mare decât în anul precedent.

Cardul european de asigurări de sănătate poate fi obţinut gratuit, iar cu ajutorul acestuia, persoanele care au probleme în timpul unei vacanţe pot beneficia de servicii medicale în aceleaşi condiţii şi la aceleaşi tarife ca asiguraţii din ţara respectivă. Este bine de ştiut că acesta nu este o alternativă la asigurarea de călătorie, nu acoperă costurile serviciilor medicale private şi nici nu poate fi utilizat pentru a acoperi tratamentele medicale planificate în altă ţară.

Cardurile europene de sănătate se eliberează de casa naţională de asigurări de sănătate din ţara de domiciliu, iar perioada de valabilitate variază de la o ţară la alta.

România este statul cu cel mai mic procent de asiguraţi care au intrat în posesia unui card european de sănătate – 0,7%. Doar 262.000 de români au card, iar 84.000 certificate provizorii, deşi numărul de asiguraţi depăşeşte 18.000.000.
Momentan, eliberarea cardului european de sănătate a fost sistată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate deoarece a expirat contractul cu firma care tipărea aceste carduri. Preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate din Caraş-Severin, Tudoriţa Nicula:

Momentan este sistată editarea cardurilor de sănătate, dar asiguraţii beneficiază de certificate provizorii, care au aceeaşi valabilitate şi beneficii. Cererile sunt în creştere în perioada aceasta a vacanţelor. Pacienţii îşi i-au şi aceste certificate pentru că aşa cum spuneam drepturile sunt aceeleaşi, atâta că este un certificat, nu este un card., diferă doar modul de prezentare.

Spitalele din Uniunea Europeană care asigură servicii de sănătate publică sunt obligate să recunoască cardul. În cazul unor probleme, persoanele în cauză pot sesiza autoritatea competentă din domeniul sănătăţii din ţara unde se află în vizită. Numerele de contact pentru cazuri de urgenţă sunt accesibile prin intermediul unei aplicaţii pentru smartphone-uri şi tablete.
Jonathan Todd, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene explică:

Aplicaţia oferă detalii despre sistemul medical din fiecare stat, în 25 de limbi, inclusiv numerele de telefon de urgenţă. Deci dacă o persoană are problem poate folosi aplicaţia pentru a afla pe cine trebuie să contacteze în ţara unde se află în vacanţă.